Publicații

Ce vocație are cercetarea din Moldova?

La 22 iunie curent, Uniunea Europeană lansează formal Programul-cadru pentru cercetare și inovare Horizon Europe (2021-2027).

La 22 iunie curent, după 3 ani de negocieri și consultări, Uniunea Europeană lansează formal Programul-cadru pentru cercetare și inovare Horizon Europe (2021-2027). Au fost publicate primele programe de lucru și lansate primele apeluri tematice.

În următorii doi ani, Comisia Europeană va acorda granturi în valoare de 14,7 mlrd. Euro, dintre care 6 mlrd. Euro pentru obiectivele aferente Green Deal-ului și 4 mlrd. Euro pentru dezvoltarea tehnologiilor digitale.

Moldova, deși încă nu are un acord de asociere (se va aplica retroactiv după semnare), este eligibilă să participe în această competiție. Pentru țara noastră este extrem de atractivă componenta de extindere a programului (widening) care are drept obiectiv să sprijine țările asociate în care cercetarea este mai puțin performantă să întreprindă reforme și să aibă o rată de succes mai mare în obținerea granturilor europene.

De ce acest subiect nu este tema centrală pentru entitățile din domeniu? Cine și cum negociază condițiile noastre de participare? Unde sunt mesajele în sprijinul asocierii, unde sunt informațiile publice pertinente (https://mecc.gov.md/ro, https://ancd.gov.md/, https://asm.md/)? Mai este vocația cercetării moldovenești una europeană?

Câțiva ani de guvernare haotică, reforme implementate inefectiv și oameni plasați pe criterii oportuniste au diminuat semnificativ din capacitatea și cultura instituțională de cooperare în materie de știință, tehnologie și inovații construită din 2007.

Apeluri Horizon Europe: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/

Documente de referință: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/how-to-participate/

Programul de lucru pentru prioritatea de extindere: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/docs/

0 comentarii la „Ce vocație are cercetarea din Moldova?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: